La editura Humanitas , colectia Rasul lumii a aparut Ghidul nesimtitului de Radu Paraschivescu. Spicuiesc din continut: Cum sa simti un nesimtit , Decalogul nesimtitului, Forme ale nesimtirii curente, Nesimtitul VIP.
M-am gandit sa multiplic acest anunt si sa-l inmanez celor care ma agreseaza zilnic cu nesimtirea lor. Mi-am dat imediat seama de inutilitatea actiunii. Niciodata un nesimtit nu va recunoaste ca este nesimtit. Iata si un citat la intamplare: “…nesimtitul e o alcatuire stridenta, cu o uluitoare capacitate de a fi vociferant mereu si de a nu se replia niciodata. El e intotdeauna in apele lui, fara sa cunoasca stinghereala. Nesimtitul nu roseste, fiindca e nepregatit genetic pentru o asemenea abatere pigmentara. Mediul lui optic e spatiul public, unde isi da imperturbabil adevarata masura. Acomodant, niciodata in pana cand vine vorba de adecvarea la context, suplu ca o liana si sacaitor ca sciatica, nesimtitul stie sa valorifice toate fisurile prin care se poate furisa in tesutul social. El are stiinta fructificarii insinuante. Nu te cotropeste frontal si decisiv, ci te invaluie alunecos, pana cand iti devine vecin sau iti sufla in ceafa. Nesimtitul se comporta ca un virus cu tabieturi, obsesii si manii. Ii lipsesc, in schimb, simtul masurii si urbanitatea elementara. Daca le-ar fi avut, cartea de fata n-ar fi fost scrisa.”
In final, vorba autorului: persoanele excluse sunt de fata.
5