Eram copil si ma aflam cu unchiul meu un postas bonom, betiv si afemeiat in
gand in sareta trasa de calul Vasilica. Ne intorceam de la o petrecere la padure
si se facuse deja noapte. Padurea in partea dreapta isi numara copacii in goana.
Calul mergea la trap. Din cand in cand isi ridica coada lui aspra si slobozea
cate o balega chiar asa din mers. Balega de cal are un miros cu totul diferit
de cea a altor animale. Nimic gretos, nimic alterat nu agreseaza simturile. Tarancile
aduna aceasta balega si o folosesc la lipit peretii, adica o adauga in lut galben.
Unchiul incerca probabil la indemnul vinului baut sa ma invete filozofia
reusitei in viata si a succesului la femei. Eu priveam stelele si armonia miscarilor
acestui animal tacut , supus si credincios care de nenumarate ori gasise singur
drumul spre casa.