Monthly Archivenoiembrie 2004



Personal 17 Noi 2004 11:07 am

Oameni

Octavian Paler Autoportret intr-o oglinda sparta
 

De dimineata mi-am amintit de mare. M-am revazut la Costinesti unde am descoperit placerea
de a ma arunca, iesind din valuri, pe nisipul cald. Abia depasisem treizeci de
ani. Inchiriam doua camere , intr-o casa taraneasca, foarte aproape de mare, de
unde ne duceam prin gradina la plaja. Ramaneam acolo pana la pranz, iar dupa amiaza
jucam pinaccle. Eram patru. Uneori ne opream, taiam un pepene in patru si-l mancam,
manjindu-ne pielea bronzata cu zeama rosie picurata din feliile pe care le devoram
pana la coaja, dupa care ne spalam la fantana pe maini si jucam mai departe.

Din cei patru, doi au murit. Eu am imbatranit. Dar plaja va fi ramas aceeasi, invadata de
alte trupuri bronzate, diminetile trebuie sa fie si acum, acolo, dimineti fara
cer, iar marea se clatina, cu siguranta, la tarm, la fel de imbietoare, can nu
o agita valurile, Si, fireste, vor ramane tot asa cand din cei patru nu va mai
exista nimeni. Cu minunata si teribila ei nepasare, pe care noi nu o vom putea
invata niciodata, natura uita tot, chiar si pe cei care au avut naivitatea sa
creada ca, macar, la mare nu exista decat prezent.

Biografia mea nu are nimic spectaculos. Poate doar faptul ca am trait usor somnabulic, intre
realitate si vis, sa fie interesant. Dar daca vad in urma mea, cum inclin sa vad,
“un destin”, ma lovesc de alte intrebari. M-am inselat oare, crezand ca destinul
este, in buna masura, o consecinta a caracterului nostru. E adevarat ca ereditatea
a jucat rolul de ursitoare si ca defectele mele au facut restul ?In fine, e gresita
sau nu convingerea mea ca destinul nu e ocult sau tenebros ci actioneaza la vedere
prin amanunte de o teribila banalitate, perfect anodine, carora nu le-am dat insa
importanta cuvenita ?

Am incercat un raspuns, folosindu-ma de intamplari imprastiate, in parte, prin alte carti
ale mele.

In rest, explicatia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simpla. Fiind un introvertit,
nu am cum sa scap de “eu”. Nu pot sa scriu daca nu ma descriu.

Personal 10 Noi 2004 11:24 am

Blogarii spun lucruri trasnite

Iata ce spune ‘mara’o fata de zahar care calatoreste printre planete :
“Eh, ce n-as da sa existe o persoana care sa-ti altereze amintirile de care suferi.
Da, am o boala. Sufar de amintiri.” Sau:
” Dar in timp ce eu ma maturizam tot ma gandeam: oamenii nu s-au gandit niciodata
ca uitandu-se in oglinda vad o copie a lor? Nu s-au gandit cat de complicat e
corpul uman si cat de repede l-a facut Dumnezeu? Sau poate cred ca noi ne tragem
din maimute . Hah, asta-i buna. Bine, nu spun ca semanam cu maimutele, no offense,
chiar semanam, dar daca Dumnezeu nu ne-a facut pe noi, oamenii, atunci cine a
facut maimutele ca apoi sa ne tragem din ele?”
Iar ‘xqz’ un baiat care iese in oras:
“Scriu pentru totzi…nu scriu pt nimeni, o sa citeasca totzi…nu o sa citeasca
nimeni…dar nici nu mai conteaza.dupa cateva mesaje citite imi dau seama ca nu
am vocabularul atat de incarcat sa folosesc cuvinte sofisticate sa zic asa…”
“daca sriu o insemnare nu inseamna ca trebuie sa folosesc puncte enteruri virgule
si alte chestii pentru ca eu vreu sa fie o fraza de un kilometru care oricum nu
prea are sens si nici nu stiu unde trebuie sa pui puncte virgule si alte chestii
in acea fraza fara rost si fara sens si fara sfarsit asa ca ies in oras…”


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X